Evenimente
     
  Să construim o Europă pentru şi cu copiii
   
   
-
       
   
-
       
   
-
       
   
-
       
   
-
       

 

 

29-30 septembrie, Atena - Conferinţa "Activitatea mediatorilor pentru copii" a fost organizată de Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului. Ea a reunit peste o sută de participanţi, în special mediatori naţionali şi regionali, Mediatorul european, experţi ai Consiliului Europei, ai Naţiunilor Unite, precum şi reprezentanţi ai ONGurilor.

Organizată în cooperare cu Vladimir Lukin, mediatorul pentru Drepturile Omului din Federaţia Rusă, şi George Kaminis, Mediatorul grec, conferinţa a analizat posibilităţile meditorilor europeni de a proteja drepturile copiilor. Lucrările au început cu o discuţie referitoare la diferite modele de instituţii ale mediatorilor specializaţi în problemele copiilor şi avantajele fiecăruia dintre aceste aceste modele.                                                                                                                              

    ***

 Peste 100 de experţi internaţionali s-au reunit la 14-15 septembrie la Moscova, în cadrul seminarului „Protecţia drepturilor copilului – asigurarea dezvoltării societăţilor noastre”. Seminarul a fost organizat de către Ministerul Sănătăţii şi al dezvoltării sociale al Federaţiei Ruse şi Consiliul Europei, în cadrul preşedinţiei ruse a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei.

În mesajul său adresat participanţilor, Dl Serguei Lavrov, Ministrul rus pentru Afaceri externe şi Preşedintele Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, a subliniat importanţa combaterii violenţei faţă de copii şi a susţinerii familiilor cu dificultăţi. Seminarul s-a axat pe examinarea strategiilor şi politicilor naţionale ce vizează să asigure exercitarea deplină de către copii a drepturilor lor garantate de către instrumentele juridice internaţionale şi naţionale. Au fost discutate detaliat întrebări referitoare la violenţa faţă de copii, sărăcia infantilă şi reintegrarea socială a copiilor din grupurile de risc.

 

                                                                ***

  La 16-17 mai 2006, la Lisabona, şi-a desfăşurat lucrările conferinţa la tema « Evoluţia parentalităţii : copiii de astăzi, părinţii de mâine ». La încheierea conferinţei, cei 46 de Miniştri responsabili de Afaceri familiale ai Consiliului Europei au adoptat în unanimitate o declaraţie politică, în care au salutat decizia şefilor de Stat şi de Guvern ai Consiliului Europei, adoptată în mai 2005, de a acorda prioritate drepturilor copiilor şi supresiunii oricărei forme de violenţă împotriva lor. Ei s-au angajat să urmeze, în cadrul Consiliului Europei, o politică europeană comună în domeniul afacerilor de familie şi drepturilor copilului. (detalii)

  ***

Consiliul Europei va lansa în curând Programul trianual „Să construim o Europă pentru  şi împreună cu copiii” în cadrul unei conferinţe care se va desfăşura la 4 şi 5 aprilie la Monaco (Grimaldi Forum).
Conferinţa va fi inaugurată marţi, 4 aprilie la 10.00 de către Exceleneţa Sa, Jean-Paul Proust, Şeful Guvernului Principatului Monaco, Dna Maud de Boer-Buquicchio, Secretar General adjunct al Consiliului Europei, şi de către Maiestatea Sa Regală, Principesa Caroline de Hanovre care va prezida conferinţa.
Conferinţa va întruni reprezentanţi guvernamentali, parlamentari, copii, ombudsmen pentru copii, ONGuri ţi alţi experţi din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei. La ea va fi prezentată experienţa reprezentanţilor instituţiilor Uniunii Europene, celor doi directori regionali ai Unicef şi responsabililor din cadrul altor organisme internaţionale, precum şi a judecătorilor şi a membrilor celor mai importante comitete internaţionale de protecţie a copiilor. Tinerii participanţi (14-18 ani) îşi vor pregăti comunicările pentru conferinţă în cadrul unui seminar care va avea loc la Monaco, la 2-3 aprilie.

Lucrările conferinţei se vor axa pe patru subiecte:
- promovarea drepturilor copiilor, sensibilizare şi informare: implementarea unei strategii europene;
- participarea reuşită a copiilor: garantarea accesului la informaţie şi elaborarea procedurilor de consultare;
- lupta împotriva abuzului sexual faţă de copii;
- spre o Europă fără pedepse corporale: priorităţi şi strategii.

Grupurile de dezbateri îşi vor expune rezultatele şi concluziile miercuri la 14.30, iar în finalul conferinţei îşi vor prezenta observaţiile dl Thomas Hammarberg, noul Comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei, dna Maud de Boer-Buquicchio şi Maiestatea Sa Regală Principesa Caroline de Hanovre.

Presa va avea acces la toate şedinţele şi activităţile din cadrul conferinţei.

Marţi, 4 aprilie la 12.40 va fi organizată o conferinţă de presă. Informaţii suplimentare: www.coe.int.

PROGRAMUL
Prezentare pentru presa (fr)
Prezentare pentru presa (en)


 

 

   
 
© Council Europe in Republic of Moldova 2004-2008
Website created by www.sixthsense.ws
Repair and construction of houses, country houses, apartments.